close button

Agfa Forte

Actualitatea în imagini Nr. 45/1966, Subiect f
Loc: București
Tag: literatură, satiră
alb-negru

Prezența umorului în jurnalul cinematografic e o problemă frecvent discutată atît în interiorul echipei de realizatori cît și în afara acesteia, printre comentatorii specializați ai jurnalului din presa scrisă. Pe de o parte, umorul – și, mai larg, preferința pentru subiectele „ușoare” – e o reminiscență a începuturilor jurnalelor cinematografice (în România și în străinatate), când mersul la cinema e un gest popular iar spectatorii așteaptă distracție, senzațional și mai puțin știre substanțială. Chiar și după anii ‘50, când Actualitatea în imagini  se profesionalizează, realizatorii păstrează conștiința că jurnalul cinematografic e un mediu de reluare a știrilor și nu unul de raportare propriu-zisă –  așadar, o completare lejeră a filmului de lung-metraj – iar asta se simte în conținutul jurnalelor produse.

 

Pe de altă parte, satira – ca formă de umor oficial al perioadei – intră în jurnal încă din primii ani ai Actualității în imagini, ca parte a unei promovări mai largi în epocă, pe post de armă pentru eliminarea “rămășițelor burgheze” și transformarea vieții sociale și culturale. Satira are o funcție didactică transparentă, dar și una de control social, ca vehicul de coeziune socială, creând solidaritate între cei care împărtășesc experiențe asemănătoare – în cazul de față, posibilul blocaj în fața poeziei publicate în revistele culturale ale perioadei, care iese din canoanele realismului socialist, fiind etichetată ca “ermetică”. Despre utilitatea satirei în jurnal se scrie, în anii ‘50, în publicațiile de specialitate ale perioadei (vezi Mihai Botăreanu, redactor și ulterior, regizor la jurnal, cu “O atitudine combativă creatoare”, în Probleme de cinematografie, 1954), dar și în deceniul următor, când jurnaliștii unor publicații culturale critică excesul de divertisment, momentele de poezie (forțată) din jurnal sau încercările de a realiza subiecte ce depășesc nivelul de expertiză al realizatorilor jurnalului (vezi Amfiteatru, 1 noiembrie 1966 sau Scânteia, 6 aprilie 1966).

 

Segmentul satiric extras aici din jurnalul nr. 45/1966 e un bun exemplu de exercițiu care depășește competențele redactorilor de jurnal, care deleagă un subiect cu temă literară unui cuplu de comici cunoscuți ai anilor ‘60-‘70: Mircea Crișan și Horia Căciulescu, doi colaboratori „abonați” ai jurnalului atunci când vine vorba despre rubrici de umor. Realizat în 1966, subiectul pare să vină mai degrabă dinspre anii ‘50 prin lipsa de subtilitate în satirizarea mai multor poeți, printre care Valeriu Oișteanu și Nina Cassian, printr-o combinație de lectură tendențioasă și grimase sugestive.

 

Titlul animat al subiectului  e un joc de cuvinte între acvaforte –  procedeu de gravură care constă în corodarea unei plăci de cupru cu ajutorul acidului azotic (o trimitere la corozivitatea satirei) și agfa-forte – trimitere la tipul de peliculă (Agfa) pe care filmează studioul Sahia.

 

Noi am creat un context de lectură, vă lăsăm să vă construiți singuri o opinie.
(AB)

Subiecte Conexe
literatură
satiră
București
Inchide
Meniu
RO
EN