Banul nostru

Ca și celelelate țări din regiune, care inițiază reforme monetare la începutul anilor ‘50 (Polonia – octombrie 1950; Bulgaria – mai 1952, Cehoslovacia – iunie 1953), România inițiază în ianurie 1952 o a doua reformă monetară – după cea din 1947 – prezentată ca o soluție pentru problemele economiei românești. Prima reformă fusese făcută într-o perioada de maximă inflație, când clasa burgheză era încă puternică iar noul regim încerca să confiște fondurile acumulate. Între reforma din 1947 și cea din 1952 interveniseră mari schimbări la nivel economic, în special naționalizarea băncilor, a transporturilor și a principalelor întreprinderi industriale (iunie 1948), precum și înființarea câtorva sute de gospodării de stat. Însă chiar și în condițiile noii conduceri planificate a economiei naționale, în perioada dinaintea lui ianuarie 1952, presa menționa o serie de „evenimente nesănătoase”, precum creșterea prețurilor la produsele alimentare și acumularea de numerar tezaurizat de către populația rurală („chiaburii”) care dispunea și de un volum semnificativ de mărfuri destinate pieței. Reforma din 1952 a fost pusă în aplicare în intervalul 28-31 ianuarie 1952, fără vreun anunț prealabil. Au fost retrase din circulaţie vechile însemne monetare și înlocuite cu noi bancnote. Baza schimbului valutar extern a fost considerată rubla, „cea mai stabilă și puternică monedă din lume“. Schimburile s-au făcut la parități diferite pentru diferite categorii de instituții/persoane (ex. 1 leu nou / 20 lei vechi pentru întreprinderile de stat și misiuni diplomatice versus 100 lei vechi / 1 leu nou pentru persoane particulare pentru sume de până la 1.000 lei), sumele-limită însemnând pierderi masive pentru categoriile de persoane cu acumulări financiare.

La începutul lui 1952, Aristid Moldovan (viitorul director al studioului Sahia), publică în Probleme de cinematografie (buletinul intern al Comitetului Cinematografiei) un articol substanțial – intitulat, în spiritul epocii, “Unele probleme ale jurnalului de actualități” – în care discută aspecte legate de absența sau abordarea problematică în jurnalul cinematografic a unor anume categorii de subiecte. În opinia lui Moldovan, una dintre problemele jurnalului, la doi ani de existență, este că operatorii nu au devenit încă reporteri, “pregătiți din punct de vedere politic, cu putere de discernământ, care să știe să scoată la suprafață ceea ce e nou în caracterul și faptele oamenilor”: jurnalele produse de studio sunt “lipsite de combativitate, subiectele sunt tratate la suprafață, totul pare trandafiriu, toate merg strună, iar lupta de clasă nu există”.

Prezentată ca o “deficiență de neiertat” este “absența aproape totală în jurnalul de actualități a reformei bănești”: într-adevăr, jurnalul cinematografic produce un singur subiect cu privire la reforma monetară – “Banul nostru”, inclus în Actualitatea în imagini nr. 4/1952.“ Atunci când întreaga țară a salutat cu entuziasm această măsură menită să lovească în elementele capitaliste de la sate și să contribuie la ridicarea nivelului de trăi al oamenilor muncii” – scrie Moldovan – “jurnalul s-a mulțumit să dea două meetinguri, considerindu-se prin aceasta achitat de orice sarcină. Dar nici după ce a apărut Hotărârea cu privire la consolidarea succeselor reformei bănești, nu a fost luată nici o măsură pentru oglindirea concretă a luptei ce se da în acest scop măreț: doar în câteva comentarii s-a precizat că activitatea cutărui sau cutărui stahanovist duce la întărirea puterii de cumpărare a leului nou.”

În același text, Moldovan observă că operatorii jurnalului consideră adesea că “actualitatea unei teme îi absolvă de tratarea artistică a subiectului, urmărind un singur scop: de bine, de rău, tema să fie realizată”. Ca exemplu negativ e menționat operatorul Jean Michel care “având sarcina să filmeze pe șantierul Canalul Dunăre-Marea Neagră, a filmat o serie de aspecte de muncă din care niciunul nu a fost adâncit, nereușind astfel să redea nici entuziasmului constructorilor Canalului, nici proporțiile lucrării”. Jean Michel – unul dintre operatorii care vor lucra cîteva decenii pentru studioul Sahia, mai întâi la jurnal, ulterior la secțiunea de documentar – este și operatorul subiectului de față.

Privit din prezent, chiar dacă nu construiește un context în jurul semnificației reformei monetare, acest subiect cu durată scurtă (aprox. un minut fără generic) conservă fragmente din prezentul unui moment semnificativ al istoriei economice și sociale așa cum a fost trăit, cu șapte decenii în urmă, într-un spațiu anume – curtea fabricii Vulcan. Îl putem privi cu atenție, fără sunet, expandând imaginea și făcând stop cadru pe un plan sau pe altul, începând cu planul general care stabilește contextul spațial al momentului, oprindu-ne apoi asupra fizionomiilor oamenilor, suficient pentru a nota cîteva priviri curioase întoarse spre camera plasată în spatele mulțimii, dar și entuziasmul real – punctual, poate, și domolit ulterior – aplauzele genuine de la început și cele domesticite, ritmate, de la final. Cât anume, și ce fel de context istoric, trebuie să acumulăm/construim în jurul acestor imagini, pentru a utiliza apoi, cu conștiința curată, prezentul lor în prezentul nostru, fără grijă că îl simplificăm/denaturăm? (AB)