Femei muncitoare în locuri de conducere
S-a scris mult despre politicile de emancipare a femeilor puse în practică de regimurile socialiste din Europa de Est – în multe privințe mai progresive decât cele mobilizate de țările capitaliste, dar motivate mai puțin de interesul statului pentru condiția femeilor și mai mult de potențialul acestora de muncă full-time alături de bărbați (…păstrând responsabilitatea muncii în spațiul domestic).
Subiectul de față e parte a unui număr special, parțial dedicat Zilei Internaționale a femeii, motiv pentru care e precedat, în structura jurnalului, de un subiect la temă, care deschide Actualitatea în imagini Nr. 12/1951: „Subiect a. Ziua Internațională a femeii”. Subiectul al doilea al jurnalului, inclus aici, extinde tematica menționată cu un reportaj menit să probeze rolul femeilor în structurile de conducere ale perioadei de început a regimului: avem, așadar, un reportaj de tipul „o zi din viața” – în cazul de față, viața Minei Mergenian, directoare a fabricii de ciorapi și tricotaje Pavel Tcacenco (Tkachenko; fosta fabrică „Apollo” din București). Importanța acordată subiectului e vizibilă nu numai în abordarea complexă (pentru standardele perioadei) – filmare de zi și noapte, în mai multe locații – dar și de spațiul acordat subiectului – peste 4’, mai lung decât un subiect convențional de jurnal.
Abordarea subiectului traduce poziția incertă a femeilor în epocă: pe de o parte, tonul politic-emfatic al deceniului șase (Rodnică este munca femeii astăzi!; Aceștia sunt oamenii noi, căliți în muncă pentru construirea socialismului în patria noastră!); pe de altă parte, includerea unor micro-teme specific „feminine”: mai întâi, doza obligatorie de drăgălășenie, prin filmarea unui scurt segment în grădinița fabricii, unde directoarea Mergenian le oferă dulciuri copiilor; ulterior, un segment plasat în spațiul privat al familiei, cu soț și fiu adult, care trimite scrisoare din „Orașul Stalin” (Brașov) – un tip de secvență privată care nu apare în cazul reportajelor care au în centru bărbați abordați într-o perspectivă profesională.
Copia acestui număr de jurnal nu include un generic cu numele realizatorilor. Remarcăm însă filmarea corectă, cu o oarecare încercare de atmosferă și cu un aer de căldură umană ce pătrunde rar în subiectele jurnalului – atmosferă ce ne amintește de un documentar care va fi produs de Sahia peste câțiva ani, chiar în „Orașul Stalin” – nu despre muncă, ci despre timpul liber al muncitorilor (Reportaj de la Steagul Roșu, Alexandru Sîrbu, 1956).
