File de cronică
Subiectele care poartă titlul “File de cronică” încep să figureze în cuprinsul jurnalului la începutul lui 1974, un an care marchează trei decenii de la 23 august 1944, fiind in același timp anul Congresului XI al PCR. După 24 de ani de existență, Săptămâna în imagini (noul nume al jurnalului după 1968) începe să aibă conștiința propriei istorii în calitate de “cronică filmată” (o metaforă favorită a epocii cu privire la jurnal) și să utilizeze arhiva care probează această istorie pentru a aduce în atenția publicului schimbările survenie în țară în deceniile care au trecut. Subiectele incluse în această categorie au o structură asemănătoare, care prespune prezentarea unui context din anii de început ai socialismului, filmat de jurnale anterioare celor produse de Sahia, urmată de prezentarea aceluiași context în prezent, filmat de operatorii studioului.
Subiectul de față presupune întoarcerea, prin intermediul unui jurnal din 1948, către originile industriei de tractoare de la Brașov: anume, Întreprinderea de Construcții Aeronautice (IAR) din Brașov, convertită în 1948 în fabrică de tractoare. Subiectul de jurnal include un montaj în paralel al imaginilor filmate în 1948, respectiv în 1974, însoțite de un comentariu previzibil despre dezvoltare, modernizare, tehnologizare. Dincolo de performanțe și cifre de exporturi, aflăm câtiva muncitori filmați în 1948 și regăsiți în fabrică în 1974, care ar fi putut fi o șansă de a adăuga încărcătură umană acestui subiect. Din păcate, durata scurtă alocată subiectului nu permite mai mult decît o trecere în revistă convențională a numelor celor regăsiți după 25 de ani, însoțiți de portrete prezentate în succesiune.
Tot în anii 70, o mișcare similară de revizitare a trecutului se constată în documentarul produs la studioul Sahia. Studioul nu produce ceea ce e cunoscut în limbaj de specialitate ca “documentar longitudinal” – în care un regizor urmărește unul sau mai multe personaje pe durata mai multor ani, uneori decenii: urmărirea în durată lungă a unui personaj e imposibil de organizat în cadrele modelului de producție al studioului, care presupune aprobarea cu un an înainte de intrarea în producție a fiecărui subiect din Planul tematic. Însa mai mulți documentariști revizitează în anii 70, independent unul de altul, subiecte clasice pe care le trataseră în anii 50-60. Unul dintre filmele rezultate ale acestui demers este După douăzeci de ani, în care Gabriel Barta – unul dintre numele de primă mărime ale studioului Sahia – își revizitează personajul din Ceferiștii (1954), un clasic al anilor ‘50.
(AB)
