În luptă cu nămeții
Reportajul În luptă cu nămeții – care a circulat ulterior și ca Viscolul – reprezintă numărul dublu, 6-7, al jurnalului Actualitatea în imagini. Regizat de Mirel Ilieșiu, a fost filmat în zilele dificile ale lui februarie 1954, când România s-a confruntat cu un viscol de proporții, care a afectat în special capitala, estul și sud-estul țării, în trei episoade diferite, în zilele de 1-4, 17-19 februarie și 22-24 februarie.
Consiliul de Miniștri al RPR transmite prin radio, în dimineața de 4 februarie, un comunicat, preluat a doua zi de cotidianul Scânteia – organul oficial de presă al epocii – prin care cetățenii capabili de muncă erau informați despre datoria lor de a participa la lucrările de deszăpezire și de aprovizionare cu alimente a populației. Viscolul va fi un prilej pentru mobilizarea și responsabilizarea cetățenilor împotriva forțelor dezlănțuite ale naturii (așa cum vor fi, peste ani, inundațiile din 1970), aspect pe care filmul lui Ilieșiu îl prinde cu veracitate și fără concesii politic-agitatorice majore la nivelul comentariului. Produs de studioul Sahia, filmul utilizează imagini filmate de operatori afiliați atât studioului de documnetar cât și celui de ficțiune. Printre operatorii implicați se numără Ovidiu Gologan, Willy Goldgraber, Jean Michel, Francisc Patakfalvi, Paul Holban, Gheorghe Feher.
În vara lui 1954, Viscolul participă la festivalul de la Karlovy-Vary, alături de o selecție de filme românești, de producții provenind din democrațiile populare și de „o avalanșă de producții gansterești, mistice și pornografice” (ca să-l cităm pe Mihai Novicov, care publică o cronică a festivalului în Probleme de cinematografie 6/1954 – buletinul intern al Direcției generale a Cinematografiei). Primește premiul pentru reportaj de scurt metraj dar, paradoxal, cu excepția cronicii lui Novicov, despre Viscolul se va scrie puțin în presa de specialitate din epocă și din deceniile următoare.
Novicov apreciază Viscolul pentru că “a dus la bun sfârșit o sarcină pe care numai cinematografia o poate realiza: să fixeze într-un document un eveniment excepțional și trecător”. În același timp, folosește acest prilej pentru a reaminti “creatorilor din cinematografie” un adevăr pe care mulți dintre aceștia îl vor neglija pe parcursul următoarelor două decenii, până la desființarea jurnalului: anume, “că jurnalul și cronica cinematografică sunt totodată și presă și, ca atare, au datoria să înfățișeze cât mai expresiv, pentru a fi prinse pe peliculă, toate evenimentele de seamă ale epocii noastre”.
Am inclus un fragment extras din copia disponibilă la Arhiva Națională de Filme cu comentariul în limba rusă – care atestă, așa cum era de așteptat, circulația jurnalului în spațiul sovietic. Am selectat pentru platformă primele minute ale reportajului, disponibil cu subtitrare în limbile română și engleză (CC, în partea de jos a player-ului).
Proiectăm jurnalul 6-7/1954 în noiembrie 2024, la Cinemateca Eforie, ca parte a evenimentului de lansare a segmentului de jurnal al platformei SAHIA VINTAGE. (AB)
