close button

Moș Țepușe

Noutăți din agricultură (jurnalul agricol) Nr. 1/1957, Subiect c
Loc: București, Popești-Leordeni, comunele Gorneni, Curcani și C.A. Rosetti
Tag: agricultură, televiziune, public
alb-negru

Noutăți din agricultură (jurnalul agricol) e unul dintre periodicele cu frecvență lunară, ulterior bi-lunară, produse de studio, în scop educațional, încă de la începutul anilor ’50. Jurnalul circulă exclusiv în rețeaua sătească și include subiecte de interes pentru locuitorii din mediul rural, programate în funcție de activitățile sezoniere ale acestora.

 

Personajul central al subiectului de față – Moș Țepușe – e inițial un fel de raisonneur introdus de emisiunile de radio ale anilor 50 și devenit celebru până către începutul anilor ‘70, în special (dar nu numai) în mediile rurale: pe lîngă programele de radio ale perioadei, unde apare ca personaj al unor reportaje și, regulat, ca prezentator al unui “Plugușor al lui Moș Țepușe”, îl găsim menționat în presa epocii ca personaj favorit de brigadă artistică, titlu de gazetă de perete sau referință implicită atunci când vine vorba de semnalarea unor zone de nefuncționalitate ale economiei rurale.

 

Pentru primul număr din 1957, jurnalul agricol îl împrumută pe Moș Țepușe, construind un intro narativ în care personajul (interpret necunoscut), după ce traversează Bucureștiul pe cal, ajunge la studio și anunță că a decis să viziteze jurnalul cinematografic la rugămintea radio ascultătorilor care își doresc nu doar să îl audă, dar să îl și vadă. Urmează un număr de mini-reportaje critice filmate în mai multe locații, printre care GAC (Gospodăria Agricolă de Stat) Popești-Leordeni, GAC Gorneni, comunele Curcani și C.A. Rosetti.

 

Tranziția punctuală a personajului dinspre radio spre televiziune în cuprinsul primului număr al Jurnalului agricol din 1957 –  așadar imediat după lansarea televiziunii în decembrie 1956 – e semnificativă pentru că ne oferă un exemplu de intermedialitate care merită semnalată. Știm deja că, nu numai în România, televiziunile îmbogățesc și îmbunătățesc oferta jurnalelor cinematografice, cucerind treptat teritoriile acoperite de acestea. Dacă Sahia introdusese un jurnal pentru sate încă din anii săi de început, TVR introduce la rîndul său, la începutul anilor 60, o emisiune pentru sate mai substanțială (90’), difuzată duminica dimineața. Există în aceeași perioadă un Telejurnal al satelor care nu numai că ocupă treptat teritoriul educațional al Jurnalului pentru sate produs de Sahia dar și include, ocazional, filme cu tematică agricolă realizate de studio.

 

Urmînd același principiu, Redacția emisiunilor pentru sate a TVR creează un personaj cu funcție similară  lui Moș Țepușe, pe nume “Ilie Vedetot”, care laudă succesele și critică decalajele din activitatea instituțiilor și organizațiilor din mediul rural, ca parte a emisiunii pentru sate de duminică dumineața. Un raport intern al TVR din anii ‘60 menționează că “personajul trăiește deja în conștiința spectatorilor”, dovadă că absența lui Ilie din program atrage inevitabil scrisori de dezamăgire din partea  telespectatorilor. Pentru că numărul de sesizări primite la redacție pentru Ilie Vedetot e în continuă creștere, TVR creează un nou personaj –  “Moș Pârvu” – care răspunde direct scrisorilor spectatorilor de la sate, fapt care – aflăm din aceleași documente de arhivă – duce la o și mai mare creștere a corespondenței la temă. În 1962, îi aflăm pe amândoi menționați în presă ca “personaje îndrăgite de telespectatorii de la sate”. Personajul radiofonic “Moș Țepușe” apare menționat în presa scrisă până către 1970. (AB)

Subiecte Conexe
agricultură
public
București
Inchide
Meniu
RO
EN