Noi regiuni cu agricultură colectivizată
1962 e anul încheierii oficiale a colectivizării. Având în vedere importanța și amploarea temei, subiectul de față e filmat în mai multe locații, de mai mulți operatori, și trece în revistă cele mai recente gospodării agricole colective constituite în mai multe regiuni din țară. În absența documentelor de producție, nu putem ști dacă toate secvențele incluse în film au fost filmate în primăvara lui 1962, sau – unele dintre ele – încă din toamna lui 1961, când mai multe echipe de la studioul Sahia au fost trimise în țară să realizeze, până în primăvara lui 1962, mai multe monografii filmate ale unor regiuni agricole, ca parte a uneia dintre cele mai substanțiale acțiuni de documentare a satului românesc întreprinsă de studio în faza finală a colectivizării.
Regizorul Pompiliu Gâlmeanu scria în revista Cinema nr. 5/1987, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la cooperativizarea agriculturii, un text despre „Bucuria de a filma satul românesc”:
Și a venit anul 1962… Ianuarie . Februarie. De frig crăpau pietrele, cu zăpadă multă, cocoţată pe garduri şi pe căciulile caselor. Pe culoarele studioului .Alexandru Sahia”, forfota obişnuită unei instituţii de cultură bine ancorată în actualitate. Toţi ascultam o singură chemare: agricultură, încheierea cooperativizării! Se lucra intens, contra cronometru. „Actualităţile”, „Agricolul”, dar şi „Documentarul” intraseră în alertă maximă. Dobrogea făcuse de mult pasul hotărîtor şi acum ,în fiecare zi, în fiecare săptămînâ, alte zone ale ţării aspirau spre titlul suprem: completă cooperativizare! Operatorii coborau dintr-un tren, predau în fugă materialul în laborator şi porneau, fără zăbavă, din nou, la drum, pentru a surprinde cu aparatul de filmat fapte unice în istoria ţării. Dacă în 1945—1950 bătălia se dădea să fie filmaţi primii ţărani care porneau pe calea belşugului, acum reporterii se străduiau să surprindă pe peliculă pe ultimii care fac cereri de intrare în colectiv.
Cât de real a fost acest entuziasm rememorat cu prilejul unei aniversări obligatorii, nu putem ști, așa cum nu putem comenta cifrele prezentate în subiectul de față cu privire la numărul de gospodării agricole din fiecare regiune filmată; fiecare dintre aceste cifre trebuie probate cu documente. Știm că încheierea colectivizării agriculturii a fost marcată printr-o sesiune extraordinară a Marii Adunări Naționale (27-30 aprilie 1962), organizată la nou-inauguratul Pavilion al Expoziției Economiei Naționale a RPR (azi, ROMEXPO), la care au luat parte și 11.000 de țărani cooperatori, specialiști și muncitori, în calitate de invitați – numărul acestora semnificând moartea celor 11.000 de țărani uciși în timpul reprimării răscoalei din 1907. La eveniment a luat parte întreaga conducere superioară de partid și de stat, inclusiv Gheorghiu-Dej, care a prezentat un raport referitor la încheierea colectivizării și dezvoltarea agriculturii în RPR. În cursul lucrărilor sesiunii, au fost înmânate titluri și ordine țăranilor care s-au distins în diferite activități din domeniul agricol. Documentele oficiale ale sesiunii extraordinare și presa vremii nu i-au menționat pe cei peste 80.000 de țărani arestați pentru „sabotaj” (nepredarea cotelor) sau pentru activități „contrarevoluționare” (30.000 dintre aceștia judecați și condamnați la diferite pedepse). Sala în care a fost marcată încheierea colectivizării agriculturii a suferit o gravă avarie în februarie 1963. A urmat o întreagă mitologie urbană referitoare la blestemele zecilor de mii de țărani care suferiseră de pe urma colectivizării forțate a agriculturii. Edificiul a fost reconsolidat și reinaugurat în anul următor, cu prilejul Zilei Naționale, 23 August 1964. (MB, AB).
