Săptămâna politică
Structura segmentului politic al jurnalului care documentează Tezele din 6 iulie 1971 (extras din jurnalul 29/1971) și a celui care acoperă Plenara din 3-5 noiembrie 1971 (extras din jurnalul 46/1971) e similară: un scurt segment explicativ construit în jurul unui comentariu din off montat pe imagini de stradă, urmat de un segment vox pop cu câțiva vorbitori care oferă impresii la cald asupra modului în care recentele decizii politice sunt percepute de populație.
Tehnologia a evoluat, prin urmare jurnalul include mai multe interviuri sincron decât în deceniile anterioare – de fapt, monologuri vizibil pregătite în prealabil, pe care unii dintre cei intervievați reușesc să le rosteasca ceva mai credibil decât alții. Monologul studentului inclus la sfârșitul subiectului pregătește campania împotriva așa-numitului „parazitism social” care se va desfășura în România în anii următori, inițiată tot de Tezele din iulie, care prevăd că „unul dintre obiectivele principale ale muncii politice, îndeosebi în rândurile tineretului, este combaterea fermă a tendinţelor de parazitism, de viaţă uşoară, fără muncă, cultivarea răspunderii şi a datoriei de a munci, în slujba patriei, a poporului, a societăţii socialiste”. În anii următori, Studioul Sahia va produce un număr de filme de anchetă socială comandate de CC al PCR și realizate cu concursul Ministerului de Interne şi al Ministerului Justiţiei, printre care Iarna unor pierde-vară (1974), semnat de Iancu Moscu, unul dintre regizorii cu experiență de decenii la jurnal.
„Propunerile secretarului general al partidului privind îmbunătățirea întregii munci politice, ideologice și educative”, program de măsuri cunoscut sub numele de „Tezele din iulie”, au marcat sfârșitul perioadei de relativă liberalizare și destindere și revenirea la linia dură, dogmatică, a partidului în privința controlului activităților din domeniul politico-ideologic, cultural, literar, al științelor sociale și umanistice. Se intră într-o nouă etapă de creștere a cultului personalității conducătorului, de exacerbare a naționalismului și întărire a rolului PCR în toate sectoarele de activitate ideologică și educativă. Majoritatea elitelor intelectuale ale vremii au fost surprinse de această re-dogmatizare a liniei politice a partidului și de întărire a vigilenței partinice în zona uniunilor de creație. Punerea în discuție publică a acestor propuneri, aprobate într-o ședință a Comitetului Executiv al CC al PCR, a avut loc în iulie 1971, în cadrul unei Consfătuiri de lucru cu activul de partid din domeniul ideologiei și al activității politice și cultural educative, care s-a desfășurat la actuala Sală „Omnia”, la acea dată „Sala Plenarelor”, aflată în spatele clădirii CC al PCR.
În imaginile surprinse în prima parte a subiectului de față apar secretarul general al PCR, Nicolae Ceaușescu și cei mai importanți reprezentanți ai aparatului central de propagandă al partidului, în timp ce susțin diferite alocuțiuni de la pupitrul prezidiului consfătuirii: Petre Enache, Mihnea Gheorghiu, Ion Traian Ștefănescu, Mircea Malița, Dan Marțian (primul președinte postdecembrist al Camerei Deputaților), Ion Iliescu (secretar cu problemele de propagandă al CC al PCR), Dumitru Popescu, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin ș.a.m.d. Această acțiune de revenire la practicile realismului socialist și autohtonizare a partidului a fost interpretată în trecut ca o consecință a periplului asiatic întreprins de N. Ceaușescu cu o lună în urmă (Coreea de Nord și China), însă, în realitate, aceste teze fuseseseră elaborate cu mai multe luni în urmă. (MB, AB)



