Fotbal

Când echipa jurnalului înregistrează câteva interviuri cu spectatorii în 1966, cu ocazia aniversării numărului 1000 al jurnalului, unul dintre cei intervievați în fața cinematografului Patria spune că ar dori să găsească în jurnal mai multă știre culturală, dar și mai mult fotbal. Proporția ideală cultură-sport în jurnalul cinematografic revine frecvent – fără a fi vreodată rezolvată satisfăcător – în discuțiile interne, dar și în comentariile presei scrise cu privire la conținutul jurnalului și în scrisorile primite de jurnal de la spectatori.

În 1971, când e filmat subiectul, echipa jurnalului a acumulat destulă experiență pentru a filma alert, din unghiuri cu bună vizibilitate, competițiile sportive, și de a le însoți cu comentarii adecvate, uneori surprinzător de pasionate – precum în cazul de față, unde comentariul e scris de Ion Visu, unul dintre veteranii jurnalului. Echipa jurnalului e atât de dezamăgită de rezultatul meciului încât comentatorul mărturisește public că l-au filmat pentru a se asigura că rămâne în arhivă un document despre „încă o mare ocazie de afirmare ratată de fotbaliștii români”.

Operatorii care merg la Bratislava, în 1971, să filmeze meciul România-Cehoslovacia, au suficientă experiență pentru a filma competiții sportive cu teleobiectivul – față de care, aflăm din publicația Probleme de cinematografie, mulți manifestaseră rezerve vreme de ani de zile, considerând imaginea rezultată lipsită de plasticitate –  dar nu și pentru a înregistra golul pe care echipa României îl primește în ante-penultimul minut și pe care operatorul îl pierde pentru că e blocat (wishful thinking) pe poarta adversarului. Însă acest eșec în documentarea meciului – comparabil, probabil,  cu eșecul fotbaliștilor – nu pare a fi semnificativ pentru comentatorul conștient de faptul că reportajul meciului e vizionat la un interval de timp substanțial după încheierea meciului, când pasiunile s-au liniștit și nimeni nu vrea să revadă un gol primit de echipa națională: de aici și comentariul presărat cu expresii ce comunică această cunoaștere comună realizatorilor și spectatorilor jurnalului, care face imaginea în sine aproape superfluă: de la „ce-au văzut (spectatorii din tribune), cunoașteți și dumneavoastră, stimați spectatori…” la „rezultatul de la Bratislava, îl știți deja”. Ca să cităm un comentator din epocă, „cât de actual poate fi un jurnal la a 250-a rulare?”

Subiectul începe și se termină abrupt: în 1971 jurnalul experimentează cu subiecte conectate unul cu altul la nivelul comentariului, ceea ce le face dificil de separat în prezent.  (AB)