Reportaje

Un scurt subiect pe o temă urgentă ieri, „sensibilă” astăzi: vaccinarea; în cazul de față, cea anti-poliomielitică.

E știut faptul că poliomielita a înregistrat numeroase victime, în special copii rămași cu handicap motor, la începutul secolului 20, până la crearea primului vaccin antipoliomielitic (cu virus polio inactiv) de către Jonas Salk. Vaccinul, administrat prin injectare, a fost folosit pentru prima dată la nivel internațional în 1955, fiind introdus în calendarul național de vaccinare în România în 1956. Câțiva ani mai târziu, un alt cercetător american, Albert Sabin, a creat vaccinul polio oral (vaccin viu atenuat), care a intrat pe piață în 1961, beneficiind și aici, ca și în alte țări, de campanii de popularizare precum acest scurt subiect de jurnal cinematografic.

Mai puțin cunoscut este, poate, faptul că vaccinul creat de Sabin în SUA a fost testat în Uniunea Sovietică, pentru că SUA se confrunta la momentul respectiv cu o anxietate majoră în rândul populației ca urmare a unui incident medical cu urmări grave legat de un lot de vaccinuri anti-polio; asta a determinat guvernul SUA să nu accepte testarea vaccinului pe populație – deși inventatorul l-a testat pe sine si pe propria familie. În consecință, URSS preia testarea noului vaccin și, în perioada 1959-61 vaccineaza cu succes în jur de 77 milionane de indivizi, în special copii. În 1961, vaccinul este adoptat și în România, unde va fi folosit cu succes pînă în 2008.

Ar mai fi de spus că cei doi cercetători, Salk și Sabin, au refuzat să-și patenteze vaccinurile pentru a permite menținearea unui preț scăzut. Și un fapt divers: copiii americani primesc vaccinul anti-polio pe un cub de zahăr, ca să-l poată înghiți mai ușor – de unde și geneza cântecului compus de frații Robert și Richard Sherman pentru filmul Mary Poppins, despre lingurița de zahăr care ajută medicamentul să alunece mai ușor pe gât (“A spoonful of sugar helps the medicine go down”).