close button

Reportaje

Actualitatea în imagini Nr. 27/1964, Subiect c
Loc: Mircea-Vodă (Constanța), Resița, București, Mamaia
Tag: subiect multiplu, cinema, aici/acolo
alb-negru

“Reportaje” este un subiect multiplu, care conține patru sub-subiecte.

 

Mai întâi două (foarte) scurte reportaje din Dobrogea (seceratul grâului – vezi încercarea comentatoarei de a strecura o metaforă chinuită despre cei care și-au lucrat pământul științific, care „culeg acum recunoștința de aur a ogoarelor”), respectiv de la Reșița (unde comentariul banal nu reușește să anihileze frumusețea imaginilor ce amintesc de documentarele industriale produse de studio în anii ’60-‘70).

Subiectul devine ceva mai însuflețit odată cu reportajul al treilea, care aduce în prim-plan o Românie ceva mai flamboaiantă care îmbrățișează turismul internațional și sărbătorește succesele industriei naționale de cinema.

 

La începutul anilor ‘60, turismul românesc intră vizibil în atenția presei internaționale, ca urmare a unor campanii desfășurate de statul român pentru atragerea turiștilor străini. Pe lângă alte măsuri, aceste campanii includ invitații adresate redactorilor de profil din spațiul internațional, cărora li se oferă excursii de documentare în România: acesta ar  putea fi și cazul de față, în care doi dintre turiștii britanici filmați la restaurantul Băneasa, care răspund politicos întrebărilor reporterei cu accent imposibil, lucrează în mass-media; pe baza răspunsurilor oferite, deducem că au vizitat deja Delta Dunării, Poiana Brașov și litoralul Mării Negre.

 

Reportajul nr. 4 continuă pe litoral, cu imagini de la festivitatea de premiere a Festivalului de Film Mamaia 1964 (care oferă premiul Pelicanul de Aur), încheiat la 28 iunie 1964. Sunt prezentați câștigătorii principalelor premii ale festivalului; e foarte posibil ca jurnalul să dedice spațiu festivalului pentru că una dintre câștigătoarele Premiului de interpretare feminine, pentru rolul din filmul Tudor (r. Lucian Bratu), este Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

 

Ca de obicei, filmul documentar intră în categoria “de asemenea”: aflăm că juriul a acordat nouă premii unor filme de scurt-metraj, fără a se menționa titlurile sau numele celor premiați (Până către anul 2000, filmele documentare produse în România sunt rareori produse în formulă de mediu sau lung-metraj, motiv pentru care documentarul este identificat cu scurt-metrajul). (AB)

Subiecte Conexe
subiect multiplu
cinema
aici/acolo
Inchide
Meniu
RO
EN