Reportaje
În economia jurnalului cinematografic, înregistrarea sincron a unui personaj probează importanța acordată acestuia (sau subiectului care îl include) – cazul acestui scurt interviu înregistrat sincron, în comuna Slobozia-Mândra, cu învățătorul Ștefan Neațu, nepotul lui Florea Neațu, unul dintre capii Răscoalei de la 1907. Învățătorul povestește sincron – filmat în ploaie, vizibilă la o privire atentă – câteva detalii din cursul revoltei țărănești. Din pricina duratei scurte a jurnalului, monologul e tăiat scurt, iar mărturia lui Stan Stăncila, fost participant la răscoală, e preluată în întregime de vocea comentatorului jurnalului, care îi și adaugă o concluzie corespunzătoare politicii oficiale. Chiar dacă foarte scurt și marcat de nevoia de concentrare din pricina duratei limitate a jurnalului, reportajul are viață și atmosferă (vedem scurt și echipa jurnalului apropiindu-se de Fântâna lui Iepure, menționată de învățător), astfel încât spectatorul regretă absența unei înregistrări mai substanțiale cu acești ultimi martori ai dramaticelor evenimente din 1907.
Cea de-a doua parte a subiectului, și mai scurtă, cuprinde câteva imagini de la premiera de la Iași a filmului Dacii, coproducție româno-franceză și debutul lui Sergiu Nicolaescu în lung-metraj, pe un scenariu de Titus Popovici: o superproducție din categoria epopeii cinematografice naționale începute cu câțiva ani înainte, cu filmul cu Tudor (Lucian Bratu, 1962). Calitatea interpretării și a realizării vor face ca filmul să se bucure de un succes impresionant în epocă, ba chiar și mai recent – după relansarea din 2001 – în ciuda avertizărilor lansate de istorici cu privire la narațiunea mistificatoare, pe linie naționalistă, inspirată de istoria oficială a perioadei care l-a produs.



